Băile sărate din Praid

LINK-uri UTILE
CAZARE APROAPE
Băile sărate din Praid
Băile sărate din Praid
Băile sărate din Praid

Băile sărate din Praid sunt cel mai mare ştrand cu apă sărată din România. Băile aparțin de Salina Praid și sunt situate în localitatea Praid din județul Harghita.

 

Prima atestare a unor băi renumite în Praid datează din anul 1715, însă, la scurt timp după aceea, zăgazul lacului sărat s-a rupt și lacul s-a revărsat în pârâul Corund, distrugând fauna piscicolă pe o distanță de 20 km. În secolele care au urmat, sunt folosite pentru băi mai multe lacuri de dimensiuni mici, provenite din exploatări de sare de suprafață abandonate sau săpate special pentru captarea apei din izvoarele sărate sau din mină. Apa sărată se încălzește prin fenomenul de heliotermie.

 

Băile sărate moderne iau ființă în anul 1932, odată cu construirea unui bazin de 16 mp, căptuşit cu scânduri și alimentat cu apă din Mina Erzsébet (Elisabeta). Actualul bazin a fost construit prima dată între anii 1935-1936, a fost pietruit și alimentat cu apă din fosta Mina Erzsébet, între timp închisă, în urma unor inginerii menite să sporească debitul, incluzând dinamitarea minei, care și acum crează probleme pânzei de apă freatică și mediului ambiant. Ulterior, băile sunt alimentate cu apă termală captată la 2 km distanță și, începând cu anul 1992, când debitul apei termale a scăzut, cu apă din Mina Dózsa (Doja).

 

În anul 2012, băile sunt demolate și, după o investiție de 1,55 milioane de euro, sunt redeschise în toamna anului 2013. Ștrandul este alimentat cu apă pompată din Mina Dózsa (Doja), apă care, după ce staționează în mina de sare câteva luni, la 150 m adâncime față de suprafață, primește o salinitate aproape de saturație. Oamenii plutesc în apă fără a face absolut nici un efort, iar temperatura apei se menține ridicată chiar și după câteva zile mai răcoroase.

 

Noul ștrand ocupă o suprafaţă de 5.200 mp și cuprinde două bazine conectate între ele și care însumează 1.942 mp de luciu de apă. Bazinul pentru copii are o adâncime care crește progresiv de la 60 cm până la 90 cm, apoi se trece într-un sector unde adâncimea crește până la 1,20 m și, în fine, se trece în bazinul adulților, adânc de 1,60 m. Complexul include zone de plajă cu șezlonguri, vestiare, dușuri, zonă de masaj, restaurant, bar și magazin.

 

Apa sărată din Praid este recomandată pentru afecţiuni ca cele ale articulaţiilor, ale circulației periferice și pentru recuperare după accidente sau operaţii.

 

 

Poză de la Salina Praid, Domeniu public, http://www.salinapraid.ro/files/image/2015-06-22-13-30-26_275587e3c232c59.jpg.jpg