Despre Râșnov

Râșnov este un oraș și stațiune turistică de interes național din județul Brașov, situat la 15 km de Brașov, 12 km de Poiana Brașov și 10 km de Bran.

În trecut, pe teritoriul localității exista localitatea dacică Comidava, ulterior fiind construit un castru roman care schimbă denumirea în Cumidava. Sașii proveniți din valea Rinului, care colonizează Țara Bârsei în secolul al XIII-lea, probabil sunt la originea actualei denumiri care poate proveni de la localitatea din țara de origine Rosenau.

Râșnovul, datorită poziției sale geografice în apropierea Pasului Bran, a fost în trecut un important centru comercial, dar și ținta a numeroare atacuri și jafuri, mai ales din partea turcilor și tătarilor, cetatea construită prin secolele XIII-XIV fiind folosită ca loc de refugiu și mijloc de apărare.

După intrarea Transilvaniei în componența României de după Primul Război Mondial, poziția geografică a Râșnovului a favorizat dezvoltarea turismului, Râșnovul devenind stațiune climaterică în anul 1929. Comuniștii au venit cu industrializarea, construind cartiere de blocuri pentru muncitori și transformând localitatea în oraș în anul 1950.
Râșnovul deține în prezent peste 70 de unități de cazare clasificate cu o capacitate de cazare totală de peste 1500 de locuri, repartizate în hoteluri, pensiuni, vile, cabane, case de vacanță și un camping, de toate categoriile, inclusiv o pensiune de lux, Pensiunea Maggie`s Ranch de 5 stele.
Râșnov este o destinație apreciată pentru drumeții, odihnă și recreere, echitație, ciclism montan, schi fond și sărituri, tiroliană, zboruri cu parapanta și alte activități outdoor. De asemenea, Râșnovul este gazda a numeroase manifestări culturale, cum ar fi Festivalul Ecvestru și Zilele Râșnovului, Curtea Comedianților, Serbările Zăpezii și Festivalul de Film Istoric.

Obiectivele turistice cele mai importante sunt Cetatea Râșnov și Peștera Valea Cetății.