Despre Tău Bistra

Tău Bistra este un sat al comunei Șugag din județul Alba. Este situat pe Valea Sebeșului, pe malul Lacului de acumulare Tău și pe traseul șoselei Transalpina.

În perioada construcției barajelor de acumulare de pe Valea Sebeșului, în cadrul planului de electrificare a României, în zona actualului lac de acumulare Tău-Bistra, au fost construie 5 colonii pentru cazarea specialiștilor și muncitorilor.

Dintre cele 5 colonii, colonia Tău-Bistra, care se afla pe un amplasament astăzi acoperit de ape, a fost mutată pe o poziție mai înaltă, înainte de umplerea lacului care s-a produs în decursul anului 1983.

În coloniile din șantierele energetice, specialiștii stăteau, de regulă, pe toată perioada construcției, care era de aproximativ 8 ani, muncitorii, mai ales cei necalificați, erau schimbați la intervale scurte de timp. Coloniștii erau însoțiți de familie și li se ofereau unele favoruri, comparativ cu locuitorii din oraș. De exemplu, aveau acces la rații mai mari de alimente sau la anumite produse mai rare.

O parte dintre coloniști s-au pensionat și s-au stabilit aici, formând nucleul viitoarei localități, care acum are aerul unei mici stațiuni de munte. Alții, au plecat pe alte șantiere sau s-au întors la locurile lor de baștină. Pentru mulți dintre copiii coloniștilor însă, Tău Bistra reprezintă locul lor de baștină.

Punerea în funcțiune a hidrocentralei, în anul 1984, a adus noi specialiști, distribuiți în localitățile din jur.
Pentru iubitorii vacanțelor la munte, atât pentru ieșiri de week-end și vacanțe prelungite cât și pentru nevoi de cazare în tranzit pe Transalpina, Tău Bistra oferă peste 100 de locuri de cazare în câteva pensiuni și case de vacanță, răspândite pe o arie mai mare decât a localității propriu-zise.