Hotel Callatis
2

CONTACT
Recepție
0241/ 751 337
trimiteți email
POZIȚIONARE
Str. Mircea cel Bătrân, Nr 2
Coordonate GPS: N 43.809982 E 28.583527
la 100 m de plajă
CLASIFICARE
Categorie
2 stele
Certificat
5135/1552
CAZARE
Check-in:18:00
Check-out:12:00
SERVICII
parcare
restaurant
piscină exterioară
masaj
saună
sală de fitness
tratament balnear
Hotel Callatis Mangalia » Hotelul Callatis
Hotelul Callatis
Hotel Callatis Mangalia » Hotelul Callatis Hotel Callatis Mangalia » Hotelul Callatis Hotel Callatis Mangalia » Hotelul Callatis Hotel Callatis Mangalia » Hotelul Callatis
NU sunt acceptate animalele de companie
Hotelul Callatis aparţine Sanatoriului Balnear Mangalia şi este situat pe faleză, cu vedere frontală la Portul Turistic. Hotelul este destinat exclusiv pacienţilor sanatoriului, fie prin achiziţionarea unui pachet cazare-masă-tratament, fie prin bilete prin Casa Naţională de Pensii şi Asigurări Sociale.
 
Turiştii care vor să beneficieze de tarifele reduse, pentru asiguraţii în sistemul de sănătate publică, trebuie să se adreseze Casei Naţionale de Pensii şi Asigurări Sociale.
 
Hotelul dispune de 100 de camere twin cu tv, cu sau fără balcon. Opţional, se poate pune la dispoziţie, contra cost, un frigider. Unele camere au aer condiționat care se taxează separat. Sanatoriul mai dispune de spaţii de cazare în regim de spital şi 4 apartamente.
 
Masa se serveşte la cantina Sanatoriului - meniu fix. Pentru regim DIABET, pacienţii vor achita un tarif suplimentar.
 

Sanatoriul balnear

 
Sanatoriul Balnear Mangalia dispune de 2 centre de tratament:
 
Pavilionul A: lipit de Hotel Callatis şi care deserveşte pacienţii cazaţi la Hotel Callatis şi pe cei cazaţi pe locurile în regim de spital. Procedurile sunt efectuate 5 zile pe săptămână, de luni până vineri.
 
Pavilionul B: lipit de Hotel Paradiso şi care deserveşte pacienţii cazaţi la Hotelurile Paradiso, Corsa şi pe cei în regim ambulatoriu (cazaţi la alte hoteluri sau la particulari). Aceştia din urmă se vor prezenta în dimineaţa zilei în care doresc începerea tratamentului pentru investigaţia medicală preliminară, începând ca tratamentul propriu-zis să înceapă după-amiaza. Pentru pacienţii cazaţi la Paradiso sau Callatis se pot achiziţiona pachetele odată cu pachetul de cazare şi masă sau, ca şi în cazul celor în regim ambulator, pot achita pachetul de tratament direct la Sanatoriu - nu este nevoie de programare. Procedurile sunt efectuate 6 zile pe săptămână, de luni până sâmbătă.
 
Tratamentele se bazează pe următorii factori naturali terapeutici:
  • apele minerale sulfuroase, clorurate, bicarbonate şi sodice mezotermale
  • apa salmastră a Mării Negre
  • nămolul sapropelic de Techirghiol
  • bioclimatul marin bogat în aerosoli salini
 
Tratamentele sunt indicate pentru:
  • reumatism cronic degenerativ si inflamator
  • sechele, afecţiuni ortopedico-traumatice (fracturi, entorse, luxaţii, osteosinteze metabolice)
  • afecţiuni neurologice centrale şi periferice
  • tulburări de circulaţie periferică
  • rinite şi bronşite cronice, astm bronşic
  • psoriazis, alergodermii cronice
  • anexite cronice, infertilitate secundară
  • gută, diabet, obezitate
  • litiaze şi infecţii urinare (crenoterapie)
  • dischinezii biliare, gastrite cronice hipoacide, colopatii cronice
 
În urma investigaţiei medicale, se vor efectua procedurile recomandate de medic şi care pot fi:
  • hidrotermoterapie: împachetări cu nămol, băi calde cu apă de mare, apă sulfuroasă, plante sau plante cu bule, afuziuni alternative, duşuri subacvale, saună;
  • hidrokineototerapie: în bazine cu apă sulfuroasă sau apă de mare;
  • masaj: masaj manual cu nămol, cu talc sau cu unguent terapeutic;
  • electroterapie: diapulse – curenţi de înaltă frecvenţă pulsaţi, aplicabili pe membrele protezate metalic, cu efecte de vindecare rapidă; curenţi cu frecvenţă joasă şi medie; terapie cu câmpuri magnetice;
  • fototerapie: laserterapie, ultraviolete, infraroşii;
  • pneumoterapie: aerosoli individuali cu apă de mare, apă sulfuroasă tamponată, substanţe medicamentoase;
  • tratamente ginecologice (doar la Pavilionul B): irigaţii cu apă sulfuroasă, tampoane vaginale cu nămol;
  • tratamente complementare: acupunctură, infiltraţii; cură Gerovital.
 
Observaţii
 
  • Vizita medicală se face, de regulă, a doua zi dimineaţa, când încep şi procedurile de tratament
  • Se acceptă, pe bază de cerere scrisă anticipat, a se pune pat pliant pentru copii
  • Nu se admit animale de companie
  • Nu este posibilă împărţirea biletului unui titular între două persoane care doresc să stea câte jumătate de sejur fiecare
  • Nu vor fi cazate persoanele care nu sunt titulari de bilet
  • Condiţiile de cazare sunt decente pentru pacienţii care sunt interesaţi de tratament, însă la limita celor 2 stele (lipsă aer condiţionat) pentru turiştii în căutarea unui sejur pe litoral.

Pagina web: http://www.balnear.net/