Babele din Bucegi

Cont afacere turistică
Babele din Bucegi
Babele din Bucegi
Babele din Bucegi Babele din Bucegi Babele din Bucegi Babele din Bucegi Babele din Bucegi Babele din Bucegi Babele din Bucegi Babele din Bucegi Babele din Bucegi

Babele sunt formațiuni stâncoase situate în platoul Bucegi și formate prin erodarea diferențiată a stratelor geologice sub acțiunea vântului, apei, înghețului și dezghețului. Nu este exclusă nici intervenția omului în acest proces.

Stâncile sub formă de ciupercă, numite Babele, monument al naturii, sunt situate la 10 m de cabana cu același nume. Formațiuni stâncoase cu forme asemănătoare se întâlnesc și în partea cealaltă a cabanei și, de dimensiuni mai mari, la circa 100 m de aceasta. O babă solitară se află în Vârful Baba Mare, la 2292 m altitudine.

Toate aceste formațiuni stâncoase au în partea superioară un strat mai dur situat pe un altul mai moale, acesta din urmă fiind erodat mai ușor de forțele naturii.

În platoul Bucegi se poate ajunge, din Bușteni, cu telecabina Bușteni-Babele sau pe un traseu montan de 3-5 ore, extrem de dificil - iarna închis, vara de evitat de către începători, sau, din apropierea Peșterii Ialomiței, de cealaltă parte a muntelui, cu telecabina. Cabana Babele și ciupercile cele mai cunoscute se află la aproximativ 230 m de stația de telecabină din platou.

Deschis turiștilor:
Ian Feb Mar Apr Mai Iun Iul Aug Sep Oct Noi Dec