Mănăstirea Bistrița

Cont afacere turistică
Mănăstirea Bistrița
Mănăstirea Bistrița
Mănăstirea Bistrița

Mănăstirea Bistrița este o mănăstire ortodoxă de maici, inclusă pe lista monumentelor istorice din județul Vâlcea. Mănăstirea se află în satul cu același nume, la poalele muntelui Arnota, pe malul râului Bistrița.

Sfântul lăcaș, ctitorit de boierii Craiovești, a fost ridicat în jurul anului 1440 și poartă hramul Adormirea Maicii Domnului.

Așezământul a avut de înfruntat de-a lungul anilor mai multe necazuri. În anul 1509, lăcășul a fost grav avariat de armata lui Mihnea cel Rău, dar a fost refăcut cu sprijinul lui Neagoe Basarab în anul 1519. Din ctitoria Craioveștilor se mai pastrează biserica Bolniței,1520. Apoi cutremurul din anul 1838 a afectat ctitoria, ce a fost reconstruită începând cu anul 1846 până în 1885, când a fost sfințită biserica mare, ai cărei pereți au fost pictați de Gheorghe Tattarescu. După 1877 în mănăstire au funcționat diferite instituții, apoi în timpul comunismului a fost desființată prin decret, iar în 1984 mănăstirea a fost reînființată.

La Mănăstirea Bistrița se află moaștele Sf. Cuvios Grigorie Decapolitul, aduse în 1497 de marele ban Barbu Craiovescu.

Mănăstirea Bistrița a adapostit prima tiparniță din Țara Românească, ce a tipărit prima carte a călugărului Macarie, Liturghierul slavon.

De la Miehs - Operă proprie, CC BY-SA 3.0 ro, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=21575172
Deschis turiștilor:
Ian Feb Mar Apr Mai Iun Iul Aug Sep Oct Noi Dec