Mănăstirea Dervent

Cont afacere turistică
Mănăstirea Dervent
Mănăstirea Dervent
Mănăstirea Dervent Mănăstirea Dervent Mănăstirea Dervent Mănăstirea Dervent Mănăstirea Dervent Mănăstirea Dervent Mănăstirea Dervent Mănăstirea Dervent Mănăstirea Dervent Mănăstirea Dervent

Mănăstirea Dervent este o mănăstire ortodoxă de călugări, cu hramurile Cuvioasa Paraschiva (14 octombrie) și Izvorul Tămădurii, ce se află lângă satul Galița, la 9 km de localitatea Ostrov, aproape de frontiera cu Bulgaria.

Se spune că patru ucenici ai Sfântului Apostol Andrei au fost martirizați la Dervent, iar Sfintele Cruci crescute pe locul unde au fost chinuiți s-au dovedit a fi făcătoare de minuni.

În anul 1923 P.S. Episcop Ilarie Teodorescu a solicitat înființarea unei mănăstiri la Dervent. Intenția sa nu s-a împlinit, construindu-se doar un mic așezământ, dar a fost urmată de P.S. Gherontie Nicolau care în anul 1928 săvârșește aici slujba de Izvorul Tămăduirii.

În anul 1931 schitul Dervent a primit teren și alte donații de la doamnele Paraschiva Gheorghiu și Olimpia Andreevici. Prin deosebita contribuție pe care și-au adus-o la ridicarea sfântului lacaș sunt considerate drept ctitori ai Mănăstirii Dervent.

Piatra de temelie a viitoarei biserici a Mănăstirii Dervent s-a pus în anul 1936, pe locul Crucilor Sfinte.

Ctitorul acestei biserici și organizatorul unei vieți monahale autentice la Dervent este părintele Elefterie Mihail. El a reușit să adune o parte din banii necesari construirii bisericii, fiind terminată în 1942 și sfintită de P.S. Episcop Gherontie.

Paraclisul din stânga adăpostește Crucea făcătoare de minuni, iar la 200 m de mănăstire se află un izvor tămăduitor, pe care tradiția îl pune tot în legatură cu Sf. Apostol Andrei.

Mănăstirea Dervent este inclusă pe lista monumentelor istorice din județul Constanța.

Deschis turiștilor:
Ian Feb Mar Apr Mai Iun Iul Aug Sep Oct Noi Dec